skip to Main Content

Baba Novac – apartament 2 camere BUNICEL, săriţi pe el

 

Îi zice Baba Novac Residence pentru că ar fi sunat rău “sălaş”, sau “bârlog” şi lumea n-ar fi băgat mâna în buzunar din raţiuni snoabe.

Orientare V, în a doua parte a zilei e lumină prin toate cotloanele bârlogului de 2 camere. Care nu e rău deloc, din motivele ce urmează:

 

  • planul de faţă a fost gândit de arhitecţi, nu de echipele de marmote care concep cutii în alte zone ale Bucureştiului / ţării
  • dovada primă e zona de zi, unde cine îşi ţine fesele pe canapea are voie să vadă la… te-le-vi… zooor, bravo! Am uitat să număr camerele în care oamenilor li se oferă şansa contemplării unui umanoid aşezat frontal sau a canapelei din faţa celei pe care pe care se stă aşezat. Vrem iUmor şi televizor, nu comunicare nemijlocită!
  • aici există ceea ce se numeşte în şcolile de arhitectură “mecanismul de intrare”: un hol unde te poţi dezechipa şi care este dotat cu spaţii de depozitare suficiente în care ai unde să îţi întinzi mâinile, dacă ai aşa ceva. Asta e bine
  • se intră spre zona de zi, ceea ce e convenabil
  • bucătăria permite atât gimnastica culinară, cât şi aventura gastrică ce îi urmează, adică devine deja îmbucătorie
  • dormitorul suficient, baia la îndemână, spaţiu de depozitare unde poţi ţine schiuri, gonflabilă sau chiar pe vecinul cu bormaşina pe care vrea să îl aresteze Puterea pentru tulburarea liniştii publice
  • pereţii de gips-carton sunt ok aici: apar între îmbucătorie şi living, nu ai nevoie să agăţi de ei nimic greu (corpurile suspendate sunt pe peretele dintre bucătărie şi dormitor), iar penetrarea fonică nu e o problemă între spaţiile ăstea două
  • ai ferestre mari, că vraja sărăciei nu s-a manifestat şi aici

 

Precizări: forma balconului e ok, permite aşezarea splitterului de aer condiţionat, iar retragerea peretelui exterior de la bucătărie favorizează umbrirea (ceea ce e important când eşti pe V şi afară e cald, iar înăuntru ciorbă). Cu metrii pătraţi inutilizabili de la intrarea în dormitor chiar nu se putea face nimic altceva – adică ori înăuntru, ori afară era aceeaşi chestie – stai la 2 camere, când doamna te dă afară din dormitor, n-au ce copii să te vadă, deci nu te dezavantajează dacă nu poţi să stai ascuns în nişa care s-ar crea dacă ai da peretele cu uşa spre înăuntru. La treaba cu maşina de spălat va fi interesant, că nu ai lângă ea nici o ghenă pentru racord – asta va fi o mică problemă. În lege zică că maşina de spălat trebuie ţinută în baie, ca fapt divers, însă aici n-aveau unde să o pună. Probabil că va trebui să te complici cu o rezolvare specială. E micul compromis al apartamentului ăstuia –  pe cine interesează poate pune întrebarea agentului de vânzări: unde leg mă tuburile de alimentare şi de evacuare?

Pereţii comuni la dormitoare – ar putea fi o problemă, dar nu ştiu cum s-ar fi putut rezolva altfel fără să deviezi circulaţia aiurea în jurul patului. … Renunţă la sex sau ignoră părerea vecinilor cu libido mai scăzut.

 

Publicat pe CSPR în data de 13.11.2017

 

 

 

 

This Post Has 0 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top