Skip to content

Apartament de 4 camere gigantice (curios tare) în „blocurile albastre”

 

 

Conformaţia m-a luat prin surprindere puţin, pentru că are ceva din cea de la două camere: practic intri într-un hol larg din care ai acces la bucătărie, baie, debara, camera de zi, dar şi la unul dintre dormitoare. Restul de două dormitoare şi baia copiilor este în spate, iar drumul către zona “ferită” e filtrat de porţiunea de perete care “gâtuieşte” holul.

Treaba e discutabilă pentru că au încercat să înfăşoare toate spaţiile în jurul unui singur ax de circulaţie. Sigur, puteau face un sas auxiliar, dar pierdeau din suprafaţa camerei părinţilor şi ar fi fost nevoiţi să mai investească în câţiva metri pătraţi de planşee şi pereţi către exterior. E oarecum ciudată şi împărţirea spaţiului băii matrimoniale în două – să ai WC-ul într-o cubiculă separată e ceva mai degrabă tipic altor ţări, nu am auzit de români care să se plângă că nu pot folosi toaleta când făcea baie consortul (ceea ce înseamnă că ori nu au nevoie, ori o folosesc oricum şi îl ameninţă pe celălalt să nu povestească).

Apartamentul are spaţiile foarte mari, dar nu demonstrează o folosire corectă în toate punctele: baia copiilor (în care are voie doar unul dintre copii, pentru că cealaltă cameră este birou) e rezolvată incomod, în ciuda rezervei de spaţiu.

Cred că nu a decurs bine colaborarea dintre arhitect şi structurist, altminteri filtrul către zona copiilor se rezolva altfel. Cred că arhitectul e de vină, dacă vorbim despre ce s-a croit din spaţiul ăsta generos (pentru cine nu vede cifrele mici din tabelul de suprafeţe, livingul are 45mp!) mi se pare că avem de-a face cu sindromul “brânză bună în burduf de câine”.

 

P.S. Da, şi relaţia cu bucătăria este puţin crispată – că e şi deschisă, şi primul lucru pe care îl vezi laolaltă cu oalele de pe plită.

 

Evaluare pe scurt publicată pe CSPR în data de 3.07.2018. Pentru exemplul de analiză aprofundată clic AICI.

This Post Has 0 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top