IMAGINEAZǍ-ŢI O CASǍ PENTRU TRǍIT ȊN EA… POŢI?

Ca un fel de ceva magic ȋn care sǎ nu repeţi prostiile celor de dinainte. Doar cu ce au fǎcut ei bine. Şi cu ponei ȋn jur care pasc zglobiu.

O casǎ ar fi bine sǎ aibǎ ȋn ADN-ul ei o idee despre cum vrei tu sǎ funcţionezi ȋn ea, nu doar o impresie vagǎ de cum ai vrea sǎ arate pe dinafarǎ. Trebuie sǎ ȋi ceri mai mult decȃt sǎ semene a faţadǎ de palat italienesc strȃmb. Viaţa e fascinantǎ, nu tabloul cu portretul unui mort ȋmbrǎcat bine.

Vrei o casǎ conceputǎ raţional, nu emoţional – cǎ atunci cȃnd ai fluturi ȋn stomac poate uiţi cǎ ai nevoie şi de budǎ ȋn ea şi apoi mergi sǎ te chirceşti pe iarbǎcȃnd te ia vreo grabǎ…

Hai s-o inventariem aşa cum o deseneazǎ un copil pe foaie:

– ferestrele. Ar putea sǎ fie splendide şi inutile ȋn acelaşi timp. Nu toţi care deţin castele pe Valea Loirei stau ȋn ele. Pentru cǎ sunt friguroase, scump de ȋntreţinut, iar arhitectura faţadelor vechi, deşi fantasticǎ vizual, a avut la vremea ei rol de „uite ce tare sunt eu, vecine” (sunǎ familiar?).

La fel cum e cu alesul partenerului de viaţǎ – ȋl vrei pe ǎla cu nas, gurǎ şi ochi mişto, prost la pat şi nesuferit, sau pe cineva care aratǎ obişnuit, se priceape la tǎvǎlit şi are o fire compatibilǎ cu a ta? Eu aş alege a doua (normal, aş vrea sǎ le am pe toate odatǎ dacǎ se poate!). Ȋn loc sǎ ai o fereastrǎ care aratǎ „frumos” (ca un dreptunghi cu 17 ciorchini ȋnveliţi ȋn frunze de dovleac din calciu ȋn frunte) poţi sǎ ȋţi faci ceva care sǎ ȋţi ofere mai bine: privelişte cǎtre cea mai bunǎ felie de peisaj din gradele ǎlea 360 din jurul casei tale SAU sǎ aibǎ o formǎ care sǎ ȋţi permitǎ sǎ vezi Soarele ȋn orice moment al zilei SAU sǎ aibǎ un glaf lat pe care sǎ ȋţi poţi pune nişte perne pe care sǎ te tolǎneşti cu pisica cȃnd vrei sǎ urmǎreşti dȃrele de la avioane. Sau toate odatǎ.

– acoperişurile caselor ţǎrǎneşti ȋmpǎiate la Muzeul Satului au logicǎ. Casele de munte aveau cǎciulile ţuguiate ca sǎ se scurgǎ zǎpada rapid de pe ele – altfel se lǎsa cu stricat freza, oamenii n-aveau hidroizolaţie sub şindrilǎ atunci (smoala era pentru peticeli punctuale). Ǎia foloseau şi aerul de dedesubt, cǎ ȋn pod se uscau cȃrnaţii şi slana. Tot ȋn pod se ducea şi fumul de la sobǎ; normal cǎ n-aveau horn, cǎ le-ar fi intrat ploaia la contactul dintre tub şi şiţǎ (n-aveau tablǎ, nema hidroizolaţie, am zis) – acoperişul avea o aerisire pe unde fumul ieşea, una micǎ şi deşteaptǎ. Aerul de sub cuşmǎ era tampon termic – ȋţi e mai cald cȃnd ai aer ȋntre scalp şi cǎciulǎ decȃt cȃnd ţi-o ţii lipitǎ de craniu. Ciobanii ȋnţelegeau principiul, cǎ testaserǎ pe pielea lor – nu de fuduli purtau cǎciuli ȋnalte din lȃnǎ de oaie.

Hai sǎ vedem la ce foloseşte un acoperiş din ţiglǎ ȋn 2 ape (da mǎ, cu douǎ pante) orǎşeanului de azi: nu ţine de cald, nu aeriseşte, nu depozitezi mare lucru ȋn el şi e mai scump decȃt ceva bine gȃndit. Aşa e, aratǎ fantastic de bine: e… oranj. A, şi aşa au zis cǎ aşa se face muncitorii ǎia care se pricep la toate de la medicinǎ la politica externǎ a SUA… Deci tu ce motiv inteligent ai avea ca sǎ copiezi o formǎ care nu foloseşte la nimic şi te mai şi ȋncurcǎ? Mda, aia zic şi eu…

– pereţii. Aici e bine sǎ fie drepţi – ǎştia şerpuiţi cum trebuie se fac cu Meseriaşi, iar ǎia sunt cam rari.

Ştiţi, e o chestie: cǎrǎmida aia mare cu gǎuri ȋn ea nu e gǎselniţa secolului, de fapt. E urmaşa cǎrǎmizilor chioare, doar cǎ izoleazǎ puţin mai bine pentru cǎ are şi strat de aer acum pe lȃngǎ ǎla de ceramicǎ(aerul ȋi creşte eficienţa – vezi metafora cu cǎciula de pe chelia ciobanului, deasupra). Cǎrǎmizile vechi aveau rost cȃnd de partea cealaltǎ a zidului erau tunuri şi turci. Cu un perete tip Porotherm nu faci cine ştie ce economie la agent termic, iar metalul e mult mai eficient ca element structural: se monteazǎ uşor, e elastic şi n-are nevoie de sȃmburi de beton ca sǎ reziste la seisme. Ȋn loc de un perete gros de cǎrǎmidǎ pe care tre`sa-l ȋmbraci ȋn 40cm de polistiren (chestia cu 10-15 se poartǎ, dar e frecţie la picior de lemn) poţi sǎ ȋţi faci un perete din vatǎ bazalticǎ ȋn care stau ascunse 3 stȃlpi metalici care susţin ce e deasupra – şi scapi de dureri de cap. Ȋţi pui ferestrele unde vrei, cǎ nu mai ai sȃmburi care sǎ te ȋncurce. Vrei pe colţ, pui pe colţ.

Vata bazalticǎ e moale, dar poţi se ȋmbracǎ cu o coajǎ de gips-carton, dacǎ vrei.

– blustradǎ. Asta vine de la baluştri. Rolul ei e sǎ susţinǎ nişte coate şi pe proprietarii lor, atȃt. Poţi sǎ pui peste tijele metalice care o ţin nişte mulaje de ipsos (pentru un look mai nobil umpic) care sǎ se umple de zoaie aşa cum poţi sǎ-ţi aprinzi ţigara cu o hȃrtie de 100 de euro ȋn loc de brichetǎ. E la fel de util. Ce stǎ sub mȃna curentǎ are rol sǎ o ţinǎ ȋn aer şi sǎ nu dea voie copiilor sǎ ȋşi rupǎ picioarele sau sǎ se spȃnzure (normele impun sǎ nu le ȋncapǎ capul ȋntre traverse).

Cam asta e, pe foarte scurt: casele proaste sunt casele celor care vor sǎ parǎ cumva sau ale fixiştilor. Nimeni nu mai poartǎ rochii de secol al XVIII-lea azi ȋn afara orgiilor cu ştaif. Sunt incomode, scumpe, greu de spǎlat, dar pe ǎlea mǎcar le poţi schimba dupǎ ce termini cu joaca. Pe case e mai greu sǎ le schimbi ȋntr-o viaţǎ, cǎ sunt atȃt de scumpe ȋncȃt mai degrabǎ te obişnuieşti cu ce te jeneazǎ la ele decȃt sǎ o iei de la ȋnceput.

Hai sǎ fim serioşi, cu toţii ştim ce nevoie ascunsǎ ȋncearcǎ sǎ satisfacǎ mimarea opulenţei ȋn materie de decoraţii ȋn arhitecturǎ: vrei sǎ fii important, cǎ ai fost sǎrac ȋn copilǎrie, aşa cǎ bagi banii ȋn ceva imens, inutil şi greu de ȋntreţinut ca sǎ ghiceascǎ lumea cǎ poţi. Cum e cu maşinile scumpe cu numǎr de Bulgaria – le au oameni care nu-şi permit un Mercedes de la dealerul local cu tot ce presupune el (taxa Statului Romȃn pe figuri, ȋnlocuit retrovizoare la reprezentanţǎ, ş.a.m.d.). Ǎştia rǎmȃn cu buzunarele goale dupǎ ce şi le cumpǎrǎ şi nu mai opresc la nici un McDo ȋntre Germania şi Giurgiu, conduc cu burta goalǎ visȃnd cu ochii deschişi la orgasmul vecinilor de bloc cȃnd parcheazǎ. Se mint.

Newsflash: e la fel şi la case. Arhitectura care mimeazǎ barocul şi maşinile care te fac sǎ pari mai bogat nu rezolvǎ o nevoie, alimenteazǎ un orgoliu. Degeaba vǎ forţaţi, Bercea Mondial e doar unu`!

Un arhitect bun a zis o chestie care mi-a plǎcut odatǎ: „arhitectura e un fel de coajǎ. Eu sper cǎ oamenii se vor concentra mai mult pe ceai decȃt pe ceaşcǎ.” (Yoshio Taniguchi ȋl cheamǎ pe autorul citatului).