CASĂ PE PĂMÂNT CU CONFORT CA PE LUNĂ

@ B C:

Prima chestie care nu-mi dă bine (şi pe care sper că a dres-o / o drege structuristul) e stâlpul din etaj de la intersecţia axelor B cu 3. Ăsta văd că nu ajunge şi la parter. Desigur, în alte ţări se pot pune stâlpi sprijiniţi direct pe grinzi, dar unde sunt zgâlţâieli nu merge. Dacă structuristul sau dirigintele de şantier aleg să dreagă greşeala arhitectului, casa va avea un stâlp care trece prin fereastra aia dinspre terasa de la parter (de fapt va fi între uşă şi fereastră). E mai bine că va ţine, dar faţada va arăta mai ciudat decât a vrut-o artistul, ceea ce e preferabil decât să arate bine (nu ştiu cum arată casa, de fapt) şi să îţi cadă în cap…

A doua chestie ciudată e a doua uşă de pe faţada principală. Nu e o problemă să ai mai multe accese (aici sunt trei), dar e când se pot vedea dinspre stradă, noaptea. Ai încă o încuietoare de gestionat, încă o cheie de copiat când cineva din familie pierde legătura. Înţeleg că au vrut să se poată lua masa pe terasă. Ideea nu e rea, dar punerea ei în practică e cu efecte secundare.

Nu îmi place poziţionarea scării – e departe rău de intrare. Ştii ce se întâmplă când copilul care a ieşit deja în zăpada galbenă de pe trotuar realizează că a uitat caietul de mate… zăpadă galbenă prin toată casa. Am avut şi zile cu exemple mai bune…

Compartimentarea interioară nu pare ţinută în mână: la intrare ai o baie de serviciu demnă de Ramses al II-lea. Dacă arhitectul Imhotep avea grijă de cubiţii-pătraţi şi gestiona mai bine spaţiul, Ramses avea loc acolo şi de un mini-dressing. S-a vrut măreţie.

Dacă nu mă înşel, arhitectul a uitat să deseneze cadă pentru părinţi în baia mare de la etaj, asta e problema cea mai mică – clientul se va prinde la un mm dat şi îşi va pune totuşi şi cadă.

Ciudăţică.

Publicat pe CSPR în data de 10.10.2017