Ce strică un apartament de 4 camere? Conformaţia!
Apartament 3 camere in Iasi. 1985, 62.000 euro
@ C T
Avem apartament modificat aşa frumos de cineva hiperactiv – chestia cu schimbările aiurea prin case e ceva frecvent în zona noastră culturală.
Apartamentul iniţial avea un sens – în afară de închiderea balconului, pe care o înţeleg, spre N e mai rece, oamenii n-au vrut igrasie – modificările au complicat ecuaţia.
De exemplu:
-baia (camera 6) a fost eliminata, spatiul fiind acuma parte din hol. Bravo, într-o casă de 3 camere e bine să îţi lipsească o budă. Poate că ei stăteau doi sau unu. În orice caz, pereţii băii de serviciu aveau încă un rol pe lângă cel de conţinere a aromelor: funcţionau ca paravan pentru zona de noapte, pe care altfel o vezi din uşă. Oricum, nu mai e cazul de zona de noapte…
-bucataria (camera 4) si dormitorul mic (camera 2) au fost unite intr-un open space, usa dinspre hol fiind zidita. Nici asta nu înţeleg, dacă era open space total, cu bucătăria şi cele două camere (2 şi 3) era ok, dar acum spaţiu ăla nou prin care treci spre dormitorul 3 în apartamentul tău proaspăt re-comandat (:P) este BUCĂTĂRIE, că aerul e comun cu al living-ului. Bravos, halal!
– partea nordică a balconului s-a închis, aia am vorbit
– din balconul deschis (10) se poate ajunge la terasă. Eu zic că aia e proprietate comună şi e mai sănătos să nu contezi pe ea
Apartamentul e din `85 şi costă 62.000 de euro şi are 65mp utili (parcă am zis că e în Iaşi).
Ca să ştii dacă merită sau nu trebuie să ştii pt. ce vrei să îl foloseşti. Dacă vrei să îţi parchezi în el familia cu nevastă şi 2 plozi nu mai merge, că îţi lipseşte o cameră şi o budă. Dacă vrei să îl închiriezi unor studenţi, merge.
Întrebare de baraj: modificările făcute prin casă APAR PE VREUN PLAN CADASTRAL? Că dacă nu poţi să iei ditamai amenda după ce te reclamă vreun vecin că te-a auzit cu bormaşina…
PS: Orientarea majorităţii camerelor e spre N. Cam nasol.
Publicat pe CSPR în data de 08.08.2017
cred ca ai uitat o poza la articolul asta. Schita nu e cea initiala? Sau unde se vede ca 4 si 2 sunt unite?
Mi-a transmis persoana care a avut nevoie de lamuriri. E singura schita.