DESPRE ȘCOALA DE TOAMNĂ
3 camere in bloc mic; nici comandat, dar nici decomandat
Probabil că au poziţionat intrarea în extrema stângă a holului care leagă spaţiile casei pentru că au avut de pus încă un apartament sau două lipite de cel din imagini. Nu am planul, dar presupun. Altfel s-ar fi putut face intrarea pe zona de zi, pentru că amestecul zonei de noapte cu zona de acces poate însemna joc de glezne pe aceiaşi 2-3mp şi pentru cine e în cizme cu zăpadă care se topeşte pe tălpi, dar şi pentru cine merge prin casă în şosete de lână. Orice vine pe tălpi de afară poate ajunge mai uşor pe mocheta din dormitorul alăturat în configuraţia asta, ceea ce e cam câh… Ceea ce vedem nu se numeşte comandare, pentru că, teoretic, fiecare spaţiu se accesează prin hol, dar nici bomboană nu îi putem zice.
Altfel, suprafeţele sunt corecte, iar bucătăria poate ţine doi oameni aşezaţi la masă (al treilea puţin mai greu). Ferestrele destul de largi, iar proporţiile camerelor de locuit nu vor pune probleme la mobilare. Îmi place că are balcon şi e bine că holul cel lung poate funcţiona ca dressing.
Băile fără ferestre sunt norma, nu excepţia, nu mai comentez.
Poate mi-ar fi plăcut să fie zona accesului puţin mai largă.
Publicat pe CSPR de echinocţiu, în data de 21.09.2018
This Post Has 0 Comments