Ce strică un apartament de 4 camere? Conformaţia!
2 camere la 39.500 EURO in Solstiţiului Residence Popeşti-Leordeni
Nu-mi place configuraţia. Sigur, e decomandat, dar asta deja mi se pare o chestie implicită la un bloc nou. Chestia cu trecutul din cameră în cameră mai există dar chiar ar trebui evitată, calitatea vieţii are de suferit…
Ce nu îmi place aici e că ai de urmat TRASEUL ca să ajungi în zona de zi – adică intri frumos pe zona de noapte, ai unde lăsa geaca (aferim!), depăşeşti zona de noapte cu traficul de pijamale aferent şi abia după ajungi cu plasele unde vrei.
Colac peste pupăzoi, spaţiile se puteau rezolva şi ele puţin mai drăguţ: nu prea e combinaţie să ai bucătărie+loc de masă de 7mp când minimul e de 8 după lege. Şi nici living-ul de 15 mp nu prea dă bine în selfie-uri: când mergi la vizionare fă-ţi o poză în camera aia – dacă reuşeşti să îţi întinzi totuşi braţul vei arăta ca şi cum ai zâmbi cu o cutie de pantofi în spate. Living-ul tre` să aibă 18 mp conform legii.
Şi mai e ceva ce îmi scapă: nu înţeleg de ce s-au zgârcit să pună la camera de zi încă o fereastră. E pe colţ, nu strica să ai lumină din mai multe părţi… stai, ba înţeleg. Because sărăcie la preţ promoţional de 39.500 euro.
Publicat pe CSPR in data de 24.10.2017
This Post Has 0 Comments